Preotii vechi si noi (prima parte)

Am stat si m-am gindit daca ca scriu despre biseica mai mult decit am scris. Nu neg ca sint impotriva bisericii de orice religie si dogma ca institutie si mod de manipulare. Am incercat sa inteleg de ce unii oameni au nevoie de ciobani ( pastori ). Atita timp cit nu sti ce sa faci si care e rolul tau pe aici ai nevoie sa te uiti in sus si spui , ajuta-ma Doamne. Atunci cind ai nevoie de un ajutor sau de o vorba buna mergi la popa. Bine mergi la popa si dupa ce crapi dar inainte mai mergi sa te ierte, sa te miriuasca sa te spovedeasca sa te ajute sa te simti mai bine.  Pentru popa asta este rolul sau deci oricum vom privi lucrurile in spatele institutiei sta omul. Omul care daca are un suflet bun nu trebuie sa fie neaparat popa dar daca e de amindoua ? Ar fi ceva. Biserica e facuta de oameni si pentru oameni. Sa-i prosteasca pe unii sau sa-i destepte pe altii. Ceva de genul + si -. Nu este perfecta , cum nici oamenii nu sint perfecti cum nici sfintii din calendar nu cred ca au fost perfecti. Dar revin la injustitia bisericii si a oamenilor din interior. Toti stim ca s-a dovedit o mare parte a preotilor din timpul comunismului au fost turnatori ordinari. Mai mult sau mai putin au facut rau semenilor pentru care el ar fi trebuit sa crape( jertfeasca). Acum astia care erau trimisi prin diaspora sa nu spuna ca nu au avut contact cu baietii cu ochi albastrii ca nu cred. Au turnat pina la Dumnezeu si inapoi. Astia tineri n-au loc de hodoriogii astia care fac umbra pamintului „in numele Tatalui” si se incapatineaza sa faca doua biserici in aceiasi curte ca sa nu faca alta la iesire din sat sa vina si alt preot. Nu. El e stapin pe turma pe care o pastoreste si nu vrea sa dea nimic. Ceva de genul ” lucrul dracu-n casa popei”. E greu sa putem face distinctie intre cei buni si cei rai. In termeni bisericesti cei cu  har si cei fara har. Dar oricum va fi situatia e destul de complicata.

Am scris ca BOR-ul pe timpul lui raposatu teoctis ,sa-i fie tarina usoara , era destul de conservator. Adica ceva de genul Ambasada Romaniei ” pe aici nu se trece”. Erau doar initiatii si smecherii din biserica care aveau 5 parohii de unde sugeau argintii Iudei si pentru care ar fi in stare sa se lepede de Dzeu Tatal  si nu de trei ori ci de 100 de ori . Banii sint ochiul dracului de aceea ei , o mare parte din ei au facut slujba dor pentru arginti. Si noi ii credem oamenii lui Dzeu. HA. Nu  putea sa vina nimeni peste el. Erau preoti care aveau 2, 3 sate si se ducea sa adune banutul din 3 locuri si ce frumos era. Leafa crestea, casa crestea, nevasta se imbraca la inceput de la Casa Modei , Ulterior de la turci , acum de la Armani, Channel etc. Popa s-a apucat  sa isi picteze ultimul mausoleu si are nevoie de bani asa ca nu-i convine sa vina altul sa-i ia locul. Oricum nu are nimic. Oricum visteria parohiei Copenhaga ca si altor parohii e goala nu ca nu ar fi fost bani dar s-au furat. hihihihih. Furat. Popa fura in numele Tatalui. Sui duce banii in Suedia. Pai normal ca in Suedia ca el acolo are parohia.

Popa asta nou, tinerelul asta molipsit de calculatoare si realitate nu are loc. Nu-i loc.

„-Auzi ma micutule vi tu aici in Suedia mea in parohia mea sa imi iei averea bisericii .

-Nu parinte suedez am venit sa iau debitele pe care le-ai facut…”

Lasind gluma deoparte e destul de trist sa vezi cita mizerie e in rindurile bisericii. Sint si ei oameni in fond si nu trebuie sa- judecam prea aspru dar nu pot sa inteleg daca tot a trimis un nou preot aici titular ce cauta ala din Suedia aici? Daca vrea sa se duca la babele lui si la mosii lui care il accepta. E  si anormal.  De ce oare in orice domeniu de activitate nu e loc de mosi. Ii respect , si eu am parinti in virsta dar mai stati oameni buni acasa. Faceti ca elefantul la batrinete. Asteptativa sfirsitul si gata. Lasa-ti loc la altii poate mai de actualitate. E pacat ca trebuie sa fie de fiecare data bataie intre generatii.

PARTEA a-II-a

One response to “Preotii vechi si noi (prima parte)

  1. Pingback: Preotii vechi si noi (partea a-II-a) « Danrum’s Weblog·

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s