Apropo de Eminescu

1850, 15 ianuarie-1889, 15 iunie

Poetul national. Poetul fara de pereche, simbolul poeziei romanesti. Luceafarul din Carpati. Hm, hm.

Poetul jurnalist

Toata lumea il stie pe poetul Eminescu. Jurnalistul si omul politic este trecut in rol secundar chiar daca se pare ca influentele lui sint mult mai mari si mai de substanta in plan politic si social decit poeziile sale.

“Răul esenţial care ameninţă vitalitatea poporului nostru este demagigia, căci demagogii neştiind nimic, nevând nimic, vor să se ridice deasupra tuturor şi să trăiască din obolul nemeritat al săracului […] Meşteşugul absolutismului demagogic constă în regula de a păstra aparenţele, dar de-a călca cuprinsul, de-a apăra litera, dar de a ocoli spiritul Constituţiei”

jurnalistul Mihai Eminescu

“Pseudo-Românul ne cere”, 16 mai 1882

În 1882 îşi începe activitatea politică pe cont propriu şi participă la fondarea societăţii Carpaţii, care avea ca şi scop formarea în Transilvania a unui curent politic care să favorizeze unirea Transilvaniei cu România. Considerată subversivă de serviciile secrete vieneze, organizaţia din care făcea parte Eminescu este atent supravegheată. Sunt infiltraţi agenţi în preajma lui Eminescu, inclusiv în redacţie. Manifestările organizate de “Societatea Carpaţii” îngrijorau in mod deosebit reprezentanţa diplomatică a Austro-Ungariei în România.

Eminescu devenea tot mai periculos, articolele sale emanau un naţionalism curat dar curajos care îngrijora atât Austro-Ungaria şi Rusia, cât şi politicienii români. În 28 iunie 1883 se strânge laţul. Este luat pe sus de poliţie şi băgat cu forşa la ospiciu. Sunt încălcate desigur toate normele legale şi i se înscenează unul dintre cele mai murdare procese de defaimare şi lichidare civilă, la care au participat inclusiv “apropiaţi” interesaţi prin diferite mijloace. Tot în acea zi Austro-Ungaria a rupt relatiile diplomatice cu statul roman timp de 48 de ore, iar von Bismark i-a trimis o telegrama lui Carol I, prin care Germania ameninta cu razboiul. Arestarea abuzivă a lui Eminescu s-a făcut de teama să nu se instige membrii Societăţii Carpaţi la rebeliune şi şă periciliteze relaţiile României cu Imperiul faţă de care în acel moment Carol I se simţea mai dator decât faţă de România.

Această tehnică de hărţuire şi denigrare a continuat până la sfârşitul vieţii sale. Internarea în ospiciu, o modalitate perfecţionată mai târziu de comunişti, îi servea lui Eminescu atât ca spaţiu de detenţie, cât şi ca loc unde personalitatea sa era golită de toată măreţia care o avuse înainte. Începe să se răspândească zvonul că ar avea sifilis şi că are o boală mintală.

La 13 ianuarie 1889, apare ultimul text ziaristic al lui M. Eminescu: o polemică ce va zgudui guvernul, rupând o coaliţie destul de fragilă, de altfel, a conservatorilor (care luaseră, în fine, puterea) cu liberalii. Repede se află, însă, că autorul articolului în chestiune este “bietul Eminescu”, considerat nebun. Şi tot atat de repede acesta este căutat, găsit şi internat din nou la balamuc, în martie 1889. Astfel, Eminescu este scos complet din circuit, iar opera sa politica pusă la index.

Nu va fi făcută lumină în mod oficial în privinţa operei sale politice nici până azi, la 120 de ani de la uciderea sa. Eminescu continuă să fie “poet nepereche”, boem romantic, trubadur prin ţară şi doar atât. În numeroase oraşe sunt statui ale lui Eminescu, prezentat ca un tânăr cu păr lung şi o privire pierdută, de visător. Opera sa, privită prin prisma vieţii sale zbuciumate şi dure, căpătă un nouă tonalitate, i se amplifică înţelesul. Mihai Eminescu, jurnalistul hotărât, naţionalist, categoric şi activ a fost lăsat deoparte, pentru un Eminescu blajin şi hippie. În ultimii cinci ani din viaţa sa, pe vremea când era îndrăgostit de Veronica Micle, era răpit deseori de pe stradă sau din localuri, umilit şi sfătuit să se “cuminţească”. Era denigrat în public, bătut, internat la ospicii. Şi totuşi, continua să scrie, să publice, să lupte, să iubească. A scris în acestă perioadă “Sara pe deal”, “La steaua “, “De ce nu-mi vii”. Poeme de o sensibilitate rară, scrise între încarcerările forţate, umilire în presă şi chiar bătăile administrate de poliţie. Opera sa poetică capătă dimensiuni titanice, când este raportată la viaţa sa reală!

Pierdeti citeva minute citind despre Eminescu altceva decit cu ceea  ce sinteti obisnuiti

Dosarul lui Eminescu

Din ultimele cuvinte scrise: „Pana ce mor, Pleaca-te ingere”

Nae Georgescu explica: „Se stie ca in halatul sau de spital s-au gasit, dupa moarte, doua poezii: „Viata” si „Stelele’n cer” – „Stelele’n cer / Deasupra marilor / Ard departarilor / Pana ce pier. // Dupa un semn / Clatind catargele, / Tremura largile / Vase de lemn: // Niste cetati / Veghind intinsele / si necuprinsele / Singuratati.// Orice noroc / si’ntinde-aripele / Gonit de clipele / Starii pe loc. // Pana ce mor, /Pleaca-te ingere / La trista-mi plangere / Plina de-amor. // Nu e pacat / Ca sa se lepede / Clipa cea repede / Ce ni s-a dat?”.

Si acum in incheiere va rog sa vedeti despre Eminescu in daneza  www.eminescu.dk

🙂  🙂 🙂 🙂 🙂

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s