Interesant, Vlahi in Austria

„Copii ai Vlahiei suntem noi”

"Copii ai Vlahiei suntem noi"

Clopotnita din lemn adusa dintr-un sat vlahesc, la muzeul din Bad Tatzmannsdorf

Urme romanesti in Austria

Evrika: romani!

Cautari asidue la Biblioteca Nationala din Viena. Acolo a gasit un istoric, Sieffries Tonow, care intocmea un „Dictionar al dialectului croat din localitatile valahe ale Burgenlandului”. Multe cuvinte semanau mai degraba cu cele stravechi romanesti decat cu cele croate. Dar Trintu nu s-a bagat. A invitat lingvisti romani sa studieze chestiunea. Apoi a aflat despre o alta carte: „Originea croatilor valahi din Burgenland”. S-a suit in tren si a plecat la Berlin, caci nu putea obtine cartea decat la bibliotecile de-acolo.

"Copii ai Vlahiei suntem noi"

Muzeul in aer liber este, de fapt, un muzeu al satelor romanesti din Austria

Saptamani la rand a citit, si-a scos notite. A gasit cele 14 sate, le-a studiat istoria, le-a localizat pe harta, „intr-un triunghi de 3 km pe 6 km”, toate intemeiate de valahi, la inceputul anilor 1500, conform documentelor, dar poate si mai vechi. Astfel a ajuns la lucrarea unui alt istoric, Kranzmayer-Burger, care zicea despre acesti valahi din Austria c-ar fi, nici mai mult, nici mai putin, decat… romani. Evrika! Romani…..

Ultimul Stefan

„Pastiri”!… Unde, in limbile croata sau austriaca, mai poti gasi acest cuvant? Il auzisem, intr-adevar, in Istria, la fratii nostri istro-romani, rostit intocmai la fel, cu aceeasi intonatie: „pastir”, adica cioban… Dar aici, in marea asta de nemti, de croati si de unguri, cum de a putut dainui pana azi? Batrana Ana ma pofteste in casa, sa vorbesc cu fiul ei, Stefan, care stie mai multe.

"Copii ai Vlahiei suntem noi"

Intram in vechea bucatarie a batranilor, „vatra” casei, cum ii spun ei, adica „locul unde focul nu se stinge niciodata” – vedem la o masa doi barbati matahalosi, ce stau fata in fata, sporovaind voios in croata si facandu-ne semn sa intram, sa ne asezam alaturi de ei. Stefan vorbeste cu un vecin, tocmai pun tara la cale. Ne toarna si noua vin din sticla lor, firesc, neoprindu-se din vorbit, ca si cum am fi fost niste vechi prieteni de pe ulita, nimeriti pe la ei. Astept ca cei doi sa-si termine discutia, pentru a indrazni, stingher, sa-i intreb. Pun mana la nas. „Nos”, raspund ei imediat. La ochi. „Oci!” Si radem impreuna de aceste cateva coincidente…….

Sta in picioare si-mi arata pe propriul trup, cu gesturi largi, cum se invesmantau „pastirii” lor odinioara. Simplu. Cu camasa lunga, alba, peste „gaci” tot albi, stransi pe picior. Camasa incinsa c-o ditamai cureaua, groasa si lata cat o palma. In picioare, fie „opanche”, fie „cijme” de piele. Iar pe deasupra, ca haina, „gaban”-ul de dimie neagra, lung si rasfrant spre genunchi, asemeni cu sumanele noastre. Simplu. Asa cum era imbracat si stramosul lor, Omasic. Cel dintai. Omul.

Epilog cu Dunarea albastra ….

Daca a fost interesant cititi toata povestea aici. Formula AS

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s