A spune sau a nu spune ?

Ajutati-ma sa ma decid. Am o nelamurire si nu stiu ce sa fac.

Ce oare am alege dintre un adevar crud sau o miciuna ( omisiune) frumoasa. Toata lumea va accepta adevarul crud pina in situatia in care le spui. Dupa care se schimba. Daca le spui devi dusman sau poate si mai mult.

Intotdeauna apar oameni noi, scosi de la „naftalina” sau „parasutati” printre alte consoarte de acelasi regn. Se da din coate, se da din aripi sa-si faca loc la masa celor initiati. Da in stinga, face in dreapta si din ce in ce mai multa lume incepe sa observe. Nimeni nu-si pune intrebari, nimeni nu se intreaba , de ce? Daca ne vorbeste urit e rau, daca in schimb ne minte frumos e bine, e OK. Facem si aia, facem si aia, si nu avem timp sa ne intrebam , dar tu cine esti? Dar tu de unde ai aparut ? Cine esti si ce ai facu? Stam si ne uitam , aprobam si ne asociem fara sa ne punem intrebari mai ales cind ne minte frumos, ne vorbeste mestesugit si nu ne baga de unde am iesit. Nu are importanta ca se ascunde, ca se omite sau se minte, important e sa fie pe limba mea.

Adevarul se ascunde sau se omite. In timp istoria se adapteaza atit de bine incit devine o istorie reala care ulterior va fi trecuta sub tacere. Important este timpul. Timpul prin care sa poti sa-i duci cu zaharelul, sa omiti sa-ti arati fata.

Cu timpul incep unele sa iasa la iveala. Multi vad , putini pricep si ca atare nimeni nu se intreaba si nimeni nu observa? De ce ? Prin omisiune, prin intentii bune care de multe ori chiar coincid devin nesemnificative raspunsurile sau omisiunile.

Asa apar „personalitati” de wanna be, din cei care doresc sa iasa in evidenta , repede ca sa-si creeze „istoria reala” prin omisiunea trecutului care daca l-ai sti poate te-ai lumina si ai fi mai atent. Pate din cauza ca istoria se repeta.

Folosind de multe ori ceea ce vrem sa stim, ni se serveste drumul spre iad pavat cu intentii bune. Neconcordanta povestii nu mai are importanta, minciuna nu mai are importanta, omisiune nici atit, timpul trece si minciuna devine realitate. Inceputul bazat pe minciuna si omisiune se neaga, realitatea se denatureaza si nimeni nu-si mai pune intrebari? De ce? Fiindca ne vorbeste pe limba pe care o stim. Wanna Be. Bravo lui.

Avem exemple pe aici. Exista multi „wanna be”, cind ii dai cu istoria o dau din colt in colt. Cind ii iei cu trecutul se schimba la fata, cind ii prinzi cu minciuna incep sa se bilbiie. Depinde de cum pui intrebarea si cum intelegi raspunsul. Din ce unghi vezi realitatea. A mea este a mea. A ta este a ta. Una e mai aproape de adevar decit alta. Poate a mea, poate a ta. Important este sa o spunem sa o vedem, sa o stim. Verba volant , scripta manent, asa ca istoria sau realitatea scrisa poate fi vazuta si din alt punct de vedere atita timp cit stim care sint povestile. Pentru mine este o poveste, pentru altul este alta poveste, pentru altul o alta poveste si asa se incurca  in povesti si daca ascultatorii povestilor nu pun povestile una peste alta traiesc cu impresia ca povestea pentru el e reala nestiind de existenta celelalte povesti. Este un exemplu aici in Copenhaga de asemenea specimen. Doar ca trecutul exista si faptele exista si memoria unora mai este activa.

Ar fi normal sa stim cind un vecin criminal sau pedofil traieste linga casa noastra? Ar trebui sa sti daca persoana care vine aproape de tine este cine pretinde ca este? Ai dreptul sa sti ce se rahat se afla in ambalajul de Craciun? Fara a iti pune intrebari si fara a asculta macar ceea ce poate altii observa, nu cred. Mai ales daca nu ne intereseaza. Daca exista omisiuni, minciuni si neconcordante , merita sa le impartasesti si altora despre vecinul de linga tine? Dilema.

Dar daca se spune public povestea este mai bine sau este mai rau? Sa spun ce am vazut si ce am constatat din unghiul meu ascutit de vedere? Sa Impartasesc si altora ceea ce mie imi pute? Sa spun ceea ce cred si situatiile care ma determina sa cred ca e ceva putred fara sa-mi sara babuinii in cap inainte de a incerca sa vada ca de fapt este si un alt ungi din care poate privi lucrurile si faptele? Nu stiu, doar ca povestea este bine sa fie spusa de la inceput, pentru a sti cu cine ai de a face. Restul depinde doar de unghiul in care privesti lucrurile, un adevar crud, o minciuna frumoasa, sau o omisiune. Oare ce preferam? Sa spunem povestea din unghiul nostru sau sa tacem ?

Daca spun fac rau , pot fi acuzat de nu stiu ce interese, daca nu spun iar e ca dracu. Nimeni nu poate sa vada lucrurile din punctul meu de vedere deci si unghiul sau de vedere va fi foarte mic. Este o nelamurire destul de mare si o chestie cu doua taisuri. Pot fi ulterior gasite motivatii la fiecare anomalie, dar asta nu schimba anomalia. E bine sa se stie ?

5 responses to “A spune sau a nu spune ?

  1. Atata timp cat informatia pe care o ai este de interes public in mod real, o poti expune si justifica din punctul tau de vedere…care poate fi real sau nu, dar ai dreptul sa iti expui parerea si oarecum cred ca exista si o obligatie sa intreprinzi ceva atata timp cat observi ceva ce ii poate afecta pe cei neinitiati. Daca informatia te priveste direct…raspunsul e simplu. Oricum, cred ca in jungla in care traim fiecare ar trebui sa invete ca e foarte usor sa ti se spuna ce vrei sa auzi si e nevoie de multa tarie de caracter sa ti se spuna transant ceva ce clar te va deranja…asa ca ma indoiesc ca e usor sa cazi intr-o asemenea capcana.

  2. am inteles ca ai informatii despre o persoana. daca persoana este publica sau vrea sa fie publica este bine sa se stie cine este , cu ce se ocupa si multe chestii de genul asta. tu de exemplu esti o persoana publica si pot sa citesc ce „debitezi” tu sau cine esti din tot blogul asta. Daca in schimb apare pe nepusa masa cate o persoana atunci e bine sa stim sa vedem si altfel lucrurile. E greu sa le spui verbal la toti asa ca cel mai bine e sa-l scri undeva. Macar asa cine vrea poate gandi singur.

  3. Eu una consider ca tine foarte mult de ceea ce vrei sa trasnmiti. Personal merg pe principiul… iti spun tot ce consider ca este important despre mine: cu bune cu rele. Daca am cu adevarat ceva de ascuns astept sa vad daca meriti pe drept sa stii. Altfel, atata timp cat tie nu iti schimba cu nimic viata, nu am de ce sa iti spun. Asta daca e vorba de urmele trecutului. De exemplu… sa zicem ca persoana X candva a facut ceva cu care nu se poate mandri… dar nu schimba cu nimic soarta celorlalti… si ca a fost in puscarie pentru un lucru inofensiv sau intre timp si-a schimbat comportamentul… nu vad de ce m-ar interesa pe mine sau pe Y. E viata lui si ma bucur sa vad ca este sanatos si se poarta ca un vecin bun, un coleg bun sau un prieten bun.
    Adica daca omiti…e ok. Problema e ca restul oamenilor sunt rai si au tendinta sa judece. Principiul jungla. Ca si chestia cu sida. Nu se transmite, dar daca ai… ciu ciu viatza sociala daca se afla.
    Sindromul outcast :)).

    Pe de alta parte daca e ceva despre o alta persoana gen „Draga… iti sta oribil parul”… la fel, omisiunea e ok. dar daca e chiar atat de jalnic incant s-ar face de ras, cu riscul de a se supara…mai bine spui.
    Nush, eu in principiu ma gandesc ca daca a spune inseamna a face un bine cu riscul de a-mi face mie un rau…atunci spun. Dar daca a spune inseamna a-mi face mie un rau iar celuilalt decat a-i lasa satisfactia sa rada de un „handicap” chiar si in materie de evenimente sau karmic… atunci este totul ok cand omiti sa spui. „Am aflat lucrul I despre tine de la individul W. De ce nu mi-ai zis niciodata?” „Era asa important? /:)” sau „Nu m-ai intrebat.”

    Nu stiu. Asta e parerea mea. Hope it was useful.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s