Comanda de pizza in viitorul apropiat

Daca va ginditi ca VIITORUL SUNA BINE….Think again. Cum se va comanda pizza in viitor:

Clientul: Alo, bună ziua, doresc să comand două pizza.

Telefonista: Mulţumim că aţi sunat la Pizza Hut. Puteţi să-mi daţi numărul dvs. de identitate (NIDN:national ID number), domnule ?

Clientul: Numărul meu de identitate naţională…da, un moment. 6102049998-45- 54610.

Telefonista: Mulţumesc, dle X. Văd că locuiţi la1742 Meadowland Drive şi aveti tel. 494-2366. Telefonul dvs. de la serviciu la Lincoln Insurance este 745-2302 iar numărul de
celular este 266-2566. Adresa de e-mail este xson123@home. net. Corect?

Clientul: Mmda.. Da’ de unde aveţi toate informaţiile mele?

Telefonista: Suntem legaţi, ca orice companie, de HSS.

Clientul: HSS, ce mai este şi asta?

Telefonista: Suntem legaţi electronic de Homeland Security System, domnule.

Clientul: (oftând) Asta e. Vreau să comand două pizza, Specialul All-Meat.

Telefonista: Nu cred că este o idee prea bună, domnule.

Clientul: Cum adică? Este vreo problema cu pizza cu carne?

Telefonista: Domnule, analizele dvs. medicale arată că aveţi tensiunea arterială crescută şi un colesterol destul de mare. Conform dosarului medical, compania de asigurări nu vă permite alegerea pizzei cu carne.

Clientul: Ceee ? Şi atunci ce-mi recomanzi?

Telefonista: Aţi putea încerca Pizza cu Soia care are procentul de grăsimi foarte scăzut. Ar trebui să vă placă.

Clientul: Ce te face să crezi că o să-mi placă?

Telefonista: Ei bine, văd aici pe monitor că săptămâna trecută aţi fost la bibliotecă şi aţi citit o carte de Reţete Culinare cu Soia.

Clientul: Bine, bine. Dă-mi atunci două pizza mărime pentru familie.

Telefonista: Da, mărimea este potrivită pentru dvs., soţie şi cei patru copii, iar ceea ce rămâne puteţi să daţi celor doi câini. Totalul dvs. este $49.99.

Clientul: (strigând în casă) Nevastă, adu-mi te rog credit cardul!

Telefonista: Îmi pare rău domnule, dar trebuie să plătiţi cash. Credit cardul dvs. este blocat pentru depăşirea limitei.

Clientul: Dau o fugă la o maşină ATM şi voi scoate nişte bani înainte să ajunga pizza la mine la uşă.

Telefonista: Îmi pare rău domnule, dar nici asta nu va fi posibil. Văd aici că nu aveţi nici un ban în contul dvs.

Clientul: Da, bine, n-are nimic. Trimite pizzele şi găsesc eu nişte bani în casă până ajunge. În cât timp îmi vine pizza?

Telefonista: Suntem puţin în întârziere, aş zice cam 45 de minute. Dacă vă grăbiţi, puteţi veni dvs. până aici să ridicaţi personal comanda, după ce faceţi rost de bani. Pe de altă parte, este
puţin mai jenant să căraţi pizza pe motocicletă.

Clientul: Da’ de unde ştii că merg cu motocicleta?

Telefonista: Păi scrie aici la informaţii despre vehicul. Aţi avut o maşină care v-a fost luată de compania de împrumut pentru că nu aţi plătit la timp. Alături scrie că Harley-ul dvs. este cu plata la zi şi în plus i-aţi umplut aseară rezervorul cu benzină.

Clientul: #%#^^&$% ^$@#!!!

Telefonista: V-aş sfătui să fiţi atent cu vocabularul ca să nu o păţiti din nou. Văd că aţi fost arestat pentru că aţi înjurat un poliţist, apoi judecătorul cu care v-aţi certat v-a dat 90 de zile de puşcărie. Văd că de-abia v-aţi întors în societate de câteva zile şi asta este prima pizza pe care o comandaţi.

Clientul: … (fără cuvinte)

Telefonista: Mai doriţi altceva, domnule?

Clientul: Da, am un cupon pentru o sticlă de 2 litri de Cola, gratis.

Telefonista: Îmi pare rău, dar trebuie să citiţi mai bine. Pe cupon şi în reclama noastră scrie că persoanele care suferă de diabet nu se califică pentru oferta noastră gratuită. Noua Constituţie nu ne permite. Mulţumim că aţi sunat la Pizza Hut ….

Preluare de la http://www.mdn.md

Si daca vrei sa vezi , ia de te uita.

2 responses to “Comanda de pizza in viitorul apropiat

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s