Vikingii in Islanda si Groenlanda

ImageLa nord de Shetland sunt insulele Faeroe, o serie de 22 de insule dintre care 18 sunt încă nelocuite. Vikingii ajung aici în jurul anului 800, unde îi găsesc pe călugării irlandezi, care stabiliseră lăcaşuri în aceste locuri îndepărtate, în conformitate cu idealul de pelerinaj pentru penitenţă. Date fiind păşunile numeroase, turmele cu oi nu întârzie să apară. Dacă la început colonia vikingă nu are mari dimensiuni, în mai puţin de un secol se măreşte considerabil datorită disidenţilor din Norvegia lui Harald Finehair. Alătuir de exilaţii politici mai participau însă şi căutătorii de pământ, bogăţii şi aventură. Saga Faeroezilor, fără mare grad de istoricitate, îl glorifică îndeosebi pe Olaf Tryggvasson, care creştinează insulele. Treptat, ele ajung un punct de reper important între Norvegia şi Islanda.

Ţara Gheţurilor

Civilizaţia vikingă îşi atinge apogeul printre gheţarii Islandei, copilul care şi-a depăşit părintele continental, pentru că aici germanicii au putut să se dezvolte nestingheriţi de nimeni. Istoricii din antichitate pomenesc o insulă, la 6 zile depărare de Britannia, pe care o numesc Thule, capătul lumii. Din 775 omniprezenţii călugări irlandezi , numiţi papar de către vikingi, veneau aici vara. Tradiţia spune că vikingii au poposit aici pe la 860, o dată relativ târzie dată fiind proximitatea insulelor Faeroe. Cine a fost primul care a păşit aici? Landnamabokvorbeşte despre trei personaje: Naddod, Gardar şi Floki. Primii doi “strămoşi” laudă frumuseţile imobile şi bogăţia de peşte de aici, în vreme ce Floki Vilgerdarson nu este deloc impresionat, dar numele de Tara Gheţurilor pe care îl oferă insulei este cel ce a rămas. Poveştile despre întemeiere nu sunt ele însele importante, dar constituie un reper fundamental pentru generaţiile viitoare care vor crea mitologia originilor.

Din 870 până în 930 vin succesiv valuri de colonişti, care se stabilesc pe lângă fiordurile fertile şi câmpiile de pe coastă. Islanda devine rapid o aşezare vikingă independentă. Două surse din secolul al XII-lea descriu această colonizare: Ari Thorgilsson, părintele istoriografiei islandeze, scrie în 1125 Islendingabok, ajutat de mentorul său Hallr Thorarinsson, creştinat în 998 şi urmaş al coloniştilor. Celălalt izvor, Landnamabok, este mai mult un catalog al coloniştilor, inventariind 400 de personaje cu poveşti aferente. Şi ele sunt mai mult tradiţii decât istorii, spunându-ne că Ingolf Arnarson a fost primul colonist, care soseşte aici însoţit de fratele său Hjorleif, ucis de sclavii săi drept pedeapsă pentru că nu a sacrificat zeilor. Din poveste ne facem o idee despre procedeul colonizarii: zeii le arătau oamenilor unde să-şi ridice casa atunci când aruncau peste bord nişte piloni; oamenii veneau însoţiţi de familie; fiecare coloniste avea dreptul la un teritoriu pe care el şi oamenii lui îl trasau purtând o făclie.

Exista şi o măruntă componentă celtică, originea unora dintre soţiile sau concubinele nordicilor. Printre figurile legendare ale Islandei se numără şi Njall, un celt despre care se scrie o întreagă saga. Oricum, Islanda este o colonie în speţă a Norvegiei: toponimia indică origini din regiunile sud-vestice Sogn, Hordaland şi Rogaland, o mică parte emigrând şi din Faeroe sau Scoţia. Cât despre numărul coloniştilor, dacă sunt menţionaţi iniţial 400, adică oameni cu stare, punând la socoteală familiile şi alaiul, în 60 de ani este posibil să se fi ajuns pe la 20.000 de oameni.

N  

 

Preluare http://www.historia.ro

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s